Archive for the ‘Comunicat de presa’ Category

Asociația MaiMultVerde va folosi o dronă Waste Shark pentru a curăța apele de deșeurile din plastic

IMG-20191018-WA0013

Din punct de vedere al tehnologiei utilizate, Waste Shark este una dintre cele mai avansate soluții de management al deșeurilor plutitoare. Drona navighează la suprafața apelor și colectează până la 500 de kilograme de deșeuri într-o zi. Acest tip de dronă a fost inventat în 2016 de compania olandeză RanMarine și poate fi întâlnită în orașe precum: Rotterdam, Cape Town, Baltimore și Dubai. O dronă Waste Shark costă 21.800 de euro.

Doru Mitrana, Președinte al Asociației MaiMultVerde, spune: “Calitatea apelor Dunării este influențată de starea tuturor afluenților săi, așadar o Dunăre cu apele curate, fără plastic, presupune o Românie cu apele curate, pentru care este necesară implicarea noastră, a tuturor: cetățeni și autorități riverane, organizații non-guvernamentale, companii și instituții centrale. Ține de noi să identificăm și să implementăm soluții de prevenire și combatere a poluării cu plastic a apelor Dunării, inclusiv inovații tehnologice, sustenabile și cu efecte pozitive pe termen lung”.

Drona va pleca „în turneu” de curățare a deșeurilor plutitoare în cele 10 orașe în care se desfășoară proiectul Cu Apele Curate, iar începând cu anul viitor va fi folosită și pentru a curăța deșeurile de pe afluenții Dunării.

Giurgiu

Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România, declară: „Proiectul „Cu Apele Curate” este un demers necesar, care are ca obiectiv o Dunăre așa cum ar trebui să fie și să rămână cât mai mult timp: fără plastic și cu o biodiversitate neafectată de deșeuri. Am pornit la drum împreună cu MaiMultVerde în acest proiect și pentru că el se aliniază strategiei REset Plastic a grupului Schwarz, care cuprinde 5 zone de acțiune, printre care măsurile de ecologizare și educare în domeniu, cu scopul de a diminua efectele negative ale poluării cu plastic. Sperăm ca proiectul să crească și cu sprijinul altor companii, pentru ca impactul și rezultatele sale să fie din ce în ce mai mari și pe termen cât mai lung”.

IMG-20191018-WA0012

În prima etapă a programului Cu Apele Curate, au avut loc acțiuni de igienizare în Delta Dunării, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin, Cernavodă, Zimnicea, Turnu Măgurele, Oltenița, Brăila, Galați, Tulcea și Călărași, la care au participat 550 de voluntari și au fost strânse 6,5 tone de plastic. Au urmat atât acțiuni de amenajare și dezvoltare a infrastructurii de colectare a deșeurilor, prin care s-au colectat până în prezent 90 de tone de plastic, cât și activități educative, de informare și de organizare comunitară, la care au participat peste 350 de persoane.

IMG-20191018-WA0014

La finalul lunii septembrie a fost lansat programul de granturi Lidl România „Cu Apele Curate”, care vizează proiecte ce răspund obiectivului general de reducere a poluării cu plastic a apelor Dunării. Suma totală disponibilă pentru finanțare este de 1.130.000 de lei, iar termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 28 octombrie 2019, ora 18:00. Mai multe detalii pot fi găsite pe http://grantwizard.ro/communitygrant/.

Proiectul continuă cu campaniile de advocacy derulate de grupurile de inițiativă din cele 10 orașe de pe Dunăre și cu evaluarea și revizuirea politicilor publice privind gestiunea deșeurilor din plastic, protejarea apelor și educația pentru mediu cu implicarea autorităților române.
Pentru informații suplimentare:

Ana-Maria Godja: anamaria.godja@publicadvisors.ro, 0733.300.753

Note pentru editori:

Asociația MaiMultVerde implementează începând cu anul 2008 proiecte de protecția mediului în acord cu misiunea sa de a construi o cultură a responsabilității și voluntariatului pentru mediu în România. Unul dintre domeniile prioritare de acțiune îl constituie combaterea poluării cu plastic, asociația implementând în acest sens, de-a lungul anilor, o serie de proiecte și campanii educative sub sloganuri precum “Există viață după colectare” sau “Deșeurile nu sunt gunoaie”. În cadrul acțiunilor organizate de MaiMultVerde, voluntarii au colectat peste 350 tone de plastic din zone naturale precum păduri, albii de râu sau trasee turistice. Proiectele au vizat și autoritățile publice centrale și locale, prin activități specifice de advocacy menite să contribuie la îmbunătățirea politicilor publice în domeniu (www.maimultverde.ro).

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.800 de magazine și mai mult de 160 de centre în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

CeRe, împreună cu cetățeni, organizații și comunități, construiește zi de zi o lume justă, echitabilă și solidară în care vocile oamenilor sunt centrale în luarea deciziilor (http://cere.ong).

One World Romania la Școală, asociație aflată la intersecția dintre cultură, educație și organizare comunitară, pornește de la realitățile cotidiente, pe care le interpretează prin filtre și experiențe diferite, dar compatibile: film și arte vizuale, antropologie și discuții libere, reprezentare și analiză critică. OWR își propune prin activitățile sale să asigure alternative culturale, sociale și educaționale, implicând activ comunitățile în acest proces (www.facebook.com/OneWorldScoala).

ARC România are o experiență de 17 ani în domeniul mobilizării de resurse din comunitate, inclusiv în direcția programelor de protecția mediului. Prin rețeaua sa poate pune în contact organizații locale cu parteneri și finanțatori care să le permită derularea de acțiuni concrete în comunitățile din care fac parte (http://arcromania.ro).

Inchirieri utilaj cariera ca fabrica de ciment sa aiba materie prima

Cariera de piatra din zona noastra prezinta multe beneficii localnicilor si romanilor din intreaga tara. In primul rand peste 20 de muncitori isi primesc lunar salariile de aici. Este vorba de cei care dizloca muntele, incarca masinile si de soferii care duc piatra la 20 de kilometri, sa fie incarcata in vagoane si sa ajunga la Fabrica de Ciment.

Cu salariile de aici si-au crescut copiii, i-au tinut in scoli si au tinut casa. Cu cimentul de la fabrica s-au ridicat mii de imobile in tara: vile, case, scoli si spitale, camine de batrani si de copii.

Camioanele care transporta piatra de la cariera sunt puternice, fiindca trebuie sa deplaseze pe terenul acela alunecos, mai ales cand ploua.

Atunci noroiul nu ar permite unor masini obisnuite sa intre si sa iasa lejer din acel loc, mai ales cu atata greutate. Daca nu ar fi camioanele Terex, fabricate in Anglia si buldoexcavatoarele Mecalac si Terex, care au aceeasi origine, pe vreme rea, activitatea la cariera ar fi sistata si fabrica si-ar suspenda activitatea. Cimentul din stoc s-ar consuma repede, fiindca in conditiile in care nu s-ar mai construi, tot se foloseste la reparatii.

De unde a gasit detinatorul carierei aceste utilaje si camioanele?
Prin intermediul serviciilor de inchirieri utilaj cariera oferite de firma Retutilaje.ro., care isi desfasoara activitatea de 25 de ani in Romania si aduce utilaje si piese de schimb din Anglia, renumite pentru puterea si rezistenta lor.

Cariera din apropierea casei mele a semnat prin managerul ei un parteneriat de colaborare pe termen lung cu firma prezentata mai sus, fiindca are nevoie de:

-consiliere, pe masura ce apar utilaje si masini mai performante, iar cele din dotare se uzeaza moral. Da, firmele si societatile capabile de performanta trebuie sa tina pasul cu tot ce apare nou. Ele pot sa inchirieze sau sa le ia in leasing, in cazul in care nu sunt suficienti bani pentru cumpararea lor.
-livrarea camioanelor si a utilajelor acolo unde este nevoie de ele cat mai rapid sa intre in functiune fara intarziere. Nimeni din partea solicitantului nu este nevoit sa sisteze lucrul si sa se deplaseze la sediul magazinului sa le ridice, iar prin acesta modalitate timpii morti sunt eliminati.
-reparatii la locul unde se afla utilajele, masinile. Echipa de mecanici se deplaseaza la fata locului cu toate piesele necesare si repune in functiune utilajele defectate.

Firma este dispusa sa puna la punct stocuri de piese necesare utilajelor si masinilor unor puncte de lucru la solicitarea clientilor. Sunt piese necesare care se strica foarte repede si necesita inlocuire, tocmai cand lucrarile necesita executie urgenta Un depozit de piese de schimb garanteaza functionarea utilajelor care nu pot fi oprite.

-vanzarea-inchirierea vestitelor camioane si utilaje marca Terex, aduse din Anglia. Magazinul prezentat mai sus are in stoc cele mai bune produse pentru clientii sai.
-sustinerea luarii in leasing a produselor de care firmele au nevoie.

Retutilaje.ro este suficient de aprovizionat ca sa furnizeze si freze de zapada de la Torro performante si in conditii extreme. bGospodariile particulare, dar si institutiile ar trebui sa le comande de acum, din timpul verii, mai ales ca am vazut cum se schimba vremea in Europa in ultimul timp. Este posibil ca iarna viitoare sa fie una dintre cele mai grele din ultimii 100 de ani, iar freza de la Torro va asigura deblocarea cailor de acces.

Iata ca nu numai firmele si societatile pot comanda produse de pe site, ci si gospodarii, fiindca si ei au nevoie de turn lumini, generatoare de curent si alte utilaje de mica mecanizare.

Imi place sa vizitez cariera, cand nu se lucreaza si sa admir modul in care utilajele taie piatra. Taietura lor este perfecta, apoi bucatile mari de roca sunt maruntite, sa poata fi incarcate in camioane.

Cariera este functionala de peste 10 ani datorita acestui magazin si serviciilor sale de reparatii efectuate la fata locului.

Aveti incredere in acest furnizor cu experienta si in ceea ce priveste consilierea si continuati-va activitatea inchiriind utilaje de la ei!
Recunoasteti-le meritele si recomandati-i si altora, fiindca merita!
Meseriasii independenti si gospodarii isi pot pune la punct ateliere de lucru cu echipamente si utilaje mici cumparate din acest magazin.

Cu ajutorul oferit de Retutilaje.ro, cariera de langa satul meu va fi functionala garantat si peste 100 de ani!

Fitone pentru o viata sanatoasa

Sanatatea este cea mai de pret avutie a omului. Dar, pentru a mentine un corp si o minte sanatoasa tot timpul, trebuie sa investim in produse benefice si sa renuntam la alimente si obiceiuri care ne pot provoca afectiuni cardiovasculare si imbatranire prematura.

Pentru mine nu fost usor sa renunt la anumite vicii precum fast food-ul sau fumatul dar, treptat, am inlocuit tigarile si mancarea grasa cu suplimentele nutritive Fit1 si o alimentatie bogata in produse naturale.

Cand am intrat prima data pe pagina magazinului online Fit1.ro am fost foarte impresionat de gama vasta de produse pe care o detine iar multe dintre produsele comercializate contin:

l IGF (Insulin-like Growth Factor), Inositol, Inositol/Vitamin B8

l Herbal Extracts, Herbs, Homeopathy, Hydrilla Verticillata

l Nattokinase, Niacin, Nutricology, Russian Choice Immune, Nutritional Bars, Nutritional Oils

l Safflower Oil, Sea Buckthorn, Sea Cucumber, Sea Mussel, Selenium

l SOD, Glisodin, Superfoods, Superfruits,

l D-Limonene, D-Mannose, DHEA, DIM, DMG (N-Dimethylglycine), Daily Multi-Vitamins

l Yacon

l Zinc

O lista cu adevarat impresionanta iar eu la inceput am vrut sa incerc din toate. Insa, cu ajutorul antrenorului meu personal am reusit sa stabilesc un regim pe baza de Aminoacizi, Creatina, Proteine si Arzatoare de grasimi.

Un produs care m-a lasat de-a dreptul fara cuvinte este Green Coffee 500 mg CGA Premium de la produatorul Hug Your Life. Acest tip de cafea verde contine acid clorogenic ce favorizeaza arderea rapida a grasimilor, in special atunci cand vrei sa renunti la masa pentru a obtine un corp cat se poate de tonifiat.
Acidul clorogenic nu este doar pentru slabire ci acesta protejeaza corpul impotriva imbatranirii premature, inhiba formarea numeroaselor forme de cancer si previne diabetul. Acest tip de cafea verde ca si orice alt tip de cafea se va consuma, de preferat, dimineata.

Fit1 este un magazin de specialitate ce promoveaza un stil de viata sanatos. Produsele de pe Fit1.ro, in combinatie cu activitatile sportive, garanteaza succesul pentru orice persoana care doreste sa faca o schimbare pozitiva in viata sa.

Recoamand cu incredere Fit1.ro, deoarece este alegerea cea mai buna pentru a ne imbunatati starea fizica si satanatea, fara a recurge la operatii sau tratamente medicamentoase!

De ce sa alegi sisteme GPS de la RomGPS?

De curand mi-am deschis o mica afacere in domeniul trasporturilor fiind pasionat de masini mari si lucrez cot la cot cu angajatii pentru ca imi place sa fac asta si nu vad care ar fi problema daca profesez si eu ca sofer pentru firma mea.

De la bun inceput am dorit ca totul sa fie facut ca la carte. Pe langa camioane si alte utilaje, aveam nevoie si de un sistem de gps pentru monitorizare flota si monitorizare angajati de calitate, fara erori si foarte precis. La urma urmei asta este scopul unui sistem de localizare prin gps, transimterea de date exacte si in timp real.

Dupa ce am facut putin research pe internet si am intrebat alti colegi din domeniu am ales sa apele la RomGPS pentru aceste sisteme de management transport, fiind de calitate si bine puse la punct. Zis si facut. Am vorbit, am stabilit termenii si am primit posibilitatea de a incerca gratuit timp de 30 de zile acest sistem de gps tracking iar la finalul perioadei de proba, fara nici un fel de ezitare am semnat contractul.

De cand am pus in functiune sistemul gps tir, pe toate masinile, avantajele nu au intarziat sa apara. Astfel am reusit impreuna cu colegii sa organizam mult mai bine timpul, profiturile au inceput usor usor sa creasca datorita organizarii mult mai bine pusa la punct iar costurile de mentenanta sunt foarte scazute, chiar insesizabile dar si flexibilitate in ceea ce priveste implementarea iar pe viitor puntandu-se face foarte simplu un upgrade. Cu ajutorul unui tracker gps, stiu exact locatia oricarei masinii si este ideal pentru un plus de siguranta in ceea ce priveste masina cat si marfa.

De cand am achizitionat acest sistem de monitorizare prin gps, sunt mult mai linistit, totul fiind foarte transparent. Un sistem gps cu monitorizare online, este solutia perfecta pentru un plus de siguranta oricarei fime de transporturi, chiar de la bun inceput.

In concluzie utilizarea unui gps system de calitate, este un pas extrem important pe care orice firma de transporturi trebuie sa il faca pentru un plus de siguranta, atat fata de masini si angajati cat si pentru marfa. Desi majoritatea firmelor de transport detin sisteme de urmarire gps, inca exista firme mici care nu au facut acest pas absolut necesar in zilele noastre. Insa cel mai important este ca un asfel de sistem de gps trasport sa fie de calitate.

Recomand cu incredere sistemele de monitorizare flota auto de la RomGPS, deoarece sunt de cea mai buna calitate, precise si durabile.

De ce trebuie verificate instalatiile electrice?

O verificare PRAM este absolut necesara pentru siguranta ca instalatia elecrica este sigura. Aceasta presupune verificarea prizelor de impamantare, a racordurilor electrice si a paratrasnetelor.

Conform legislatiei in vigoare o verificare PRAM se face de doua ori pe an si este necesara, deoarece orice instalatie electrica se deterioreaza cu timpul datorita uzurii, imbatranirii sau a montarii necorespunzatoare. De aceea trebuie testate si verificate periodic. Scopul principal este siguranta. Daca acesta este prea deteriorata sau instalata prost, pot avea loc scurtcircuite ceea ce poate duce la distrugerea aparaturii sau poate provoca chiar un incendiu ceea ce va pune viata oamenlior in pericol.

Ca acest lucru sa se realizeze conform normelor este nevoie de firme autorizate ANRE, cu oameni pregatiti special pentru a executa astfel de operatiuni fara a implica nici un risc.

Cei de la electrotehnics.ro sunt solutia ideala pentru astfel de operatiuni avand o experienta de peste 10 ani in domeniu, cu angajati calificati si care dispun de aparatura de ultima generatie ceea ce va da un plus de calitate si siguranta operatiunilor facute. Echipa acestora este formata din profesionisti bine pregatiti, dedicati si pasionati ceea ce conteaza foarte mult pentru calitatea rezultatului final.

Cu ajutorul acestora puteti peneficia si de istalarea unor sisteme de automatizari industriale, avand niste avantaje extraordinare cu ar fii: scaderea costurilor cu personalul, totul fiind robotizat,timp economisit, costuri de productie mai scazute, un randament al proceselor mult mai eficient si crescut, ceea ce va duce fara doar si poate la maximizarea profitului. Astfel cu ajutorul acestora se va elimina orice risc al aparitiei erorilor umane ceea ce conteaza extrem de mult pentru productivitate.

Acestea fiind spuse, indiferent de situatie sau domeniu , trebuie sa apelam la specialisti in special daca este vorba de ceva care implica anumite riscuri, ce ne pot pune in pericol sanatatea sau viata.

De ce este importanta pastrarea igienei la locul de munca?

Igiena este extrem de importanta la locul de munca in special daca este vorba despre bai unde igiena trebuie pastrata mult mai riguros pentru a evita orice risc de imbolnavire al angajatilor sau clientilor. SI biroul si toate echipamentele cu care lucram trebuie sa fie perfect curate si intretinute, pentru o buna desfasurare a activitatilor zilnice.. Este foarte important să ținem cont de normele de igienă necesare oricărui spațiu cu care interacționăm și să folosim produse de cea mai înaltă calitate, pentru ca sanatatea și menținerea unui sistem imunitar puternic sunt esențiale pentru un stil de viață sănătos

Pe langa curatarea zonelor cu produse de igiena de calitate desi nu pare sa aiba o importanta atat de mare, trebuie curatate si dezinfectate inclusiv podelele deoarece acestea au contact permanent cu exteriorul pe intreaga perioada a programului iar pentru asta trebuie folosite in interiorul cladirii covorase dezinfectante profesionale. Acestea sunt realizate in asa fel incat sa reziste o perioada indelungata de timp, atat la interior cat si la exterior unde gradul de murdarie si traficul sunt intense

Pentru a putea mentine curatenia asa cum trebuie Sanito.ro iti sare in ajutor cu produse si ustensile de curatenie si intretinere de cea mai buna calitate si de la peste 50 de brand-uri cunoscute si apreciate in domeniu in intreaga lume.

De la detergenti, sapunuri pana la stergatoare profesionale sau covorase industriale, tot ceea ce vei avea nevoie pentru intretinerea curateniei intr-o cladire de birouri, cabinet medical sau hotel si asa mai departe, vei gasi pe aici. Din produse de cea mai buna calitate si la cel mai bun raport pret/ calitate cu siguranta vei gasi tot ceea ce vei avea nevoie.

Spatiile in care  bacteriile si microbii se gasesc si se pot dezvolta mult mai repede sunt cabinetele medicale, spitale, clinici si asa mai departe. De aceea in astfel de spatii trebuie pastrata o igiena mult mai stricta pentru a evita infectiile care pot aparea datorita microorganismelor, precum bacterii, virusuri şi fungi.

Pentru a putea evita unele neplaceri trebuiesc folosite produse de cea mai buna calitate de la detergengi, solutii dezinfectante, chiar si rolele de servetele ori mopurile conteaza, pana la produse hartie sau presuri intrare. Orice detaliu conteaza si poate face diferenta pentru angajatii tai sau in cazul in care apare un control neasteptat.

Detergentii profesionali pot fi utilizati pe orice tip de suprafata, fie ca este vorba de parchet, suprafete laminate sau nelaminate, ceramica, portelan ori pal, pe site-ul celor de la sanito.ro aveti la dispozitie o multitudine de variante de solutii de curatat pardoseala, universale ori speciale pentru anumite suprafete unde este nevoie.

Mainile au un prim contact cu tot ce este in jurul nostru si au un rol important in raspandirea microorganismelor si a bolilor, de aceea este esential sa le spalam si sa le igienizam cat mai bine. Curatenia si igiena sunt cei mai importanti factori pentru un stil de viata sanatos. Mediul in care traim este ideal dezvoltarii acarienilor si bacteriilor, iar curatenia este cea care ne ajuta sa ii evitam si sa ne pastram viata sanatoasa. Indiferent ca este vorba de locul de munca sau locuinta proprie ori pe strada trebuie sa pastram o igiena corespunzatoare.

Onore.ro – e pentru barbati!

Cautarea magazinului perfect a luat sfarsit pentru mine pentru ca de curand am descoperit Onore.ro, cel mai bun magazin online dedicat articolelor vestimentare pentru barbati. Insa la acest magazin nu este vorba despre simple articole vestimentare, ci despre accesorii menite sa faca dintr-o simpla tinuta ceva iesit din tiparele normalului. Eleganta si stilul bun sunt calitatile oferite de cei de aici.

Probabil ca deja va ganditi: „Ok, dar daca sunt atat de bune, probabil ca si preturile sunt pe masura.”. Nici pe departe. Pe cat de elegante si de cea mai buna calitate sunt produsele de aici, pe atat de ieftine. Multe dintre acestea chiar si cu 30% mai mici decat preturile pe care le au de obicei pe piata. Din categoria pentru papioane mi-am cumparat si eu fara ezitare doua papioane duble, ceva ce sincer nu mai vazusem pana acum si totodata un accesoriu foarte elegant.

Modelele si gama de accesorii nu sunt deloc putine in acest magazin. Asadar orice domn are de unde alege accesoriul potrivit pentru el, de la cravate la papioane si pana la butoni pentru sacou. As putea spune ca magazinul Onore este un magazin dedicat domnilor care vor sa se pregateasca pentru o ocazie speciala. Insa nici stiulul casual nu iese din discutie, mai ales cand intram in sectiunea pentru bretele, un accesoriu care merge purtat cu orice tinuta, fie ea business, eleganta sau casual.

Pe langa produsele la preturi speciale, magazinul Onore le ofera domnilor si alte beneficii precum transport gratuit pentru comenzile ce depasesc o anumita suma, posibilitatea de returnare in termen de 30 de zile a produsului si respectiv a banilor catre clienti dar si multe oferte speciale zi de zi. Daca si voi sunteti in acest impas si nu stiti de unde sa va alegeti accesoriile potrivite, aruncati o privire pe site-ul magazinului. Nu veti fi dezamagiti!

Calitate buna, la pret garantat

Acum cativa ani, am cumparat un spatiu gol, vruiam sa deschid un salon de infrumusetare, acesta era marele meu vis. Insa o data cu plecarea mea in strainatate, aproape ca s-a naruit si visul meu, putin cate putin. Dupa atatia ani, in care am stat plecata, departe de locurile natale, de familie, de prieteni si apropiati, parca simteam ca este timpul sa ma intorc acasa si sa imi reiau visele in propriile maini si sa lupt mai mult pentru ceea ce imi doresc.

    Ajunsa acasa, in Romania, nimic nu mi se mai parea la fel, ca atunci cand am plecat, totul era schimbat, chiar si prietenii nu mai erau, plecasera si ei, fiecare in alta parte. Am stat cateva zile acasa, impreuna cu familia, apoi mi-am adus aminte de spatiul pe care il cumparasem cu mult timp in urma si de ceea ce vruiam sa fac.

Am plecat de acasa, grabita si nerabdatoare, insa cand am ajuns acolo, dezamagirea a fost foarte mare. De la ploaie si zapada, acoperisul avea mari probleme, nici peretii interiori nu aratau mai bine. Am fost asa de suparata, insa totul are o rezolvare, iar cand mai exista si magazine precum Mathaus, clar nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Fara prea multe de spus, am ajuns acasa si am intrat imediat pe Mathaus la acoperisuri, sa vad ce as putea gasi ca sa salvez acoperisul, iar pentru pereti, m-am gandit ca niste faianta ar fi perfecta, pentru a schimba aspectul peretilor.

Am comandat tot ce am avut nevoie, au ajuns in cel mai scurt timp, iar odata ce acum aveam toate materialele, am angajat doi oameni, pentru a renova spatiul si a-l face ca nou.

Dupa cateva zile bune de munca, in sfarsi, oamenii au terminat renovarea, lasand in urma lor, un loc de vis, perfect pentru a incepe sa imi formez visul, sa il transform intr-un salon de infrumusetare.

Dermatocosmetice

Dupa o gama variata de produse cosmetice folosite,rezultatul nu a fost nici pe departe cel asteptat,asa ca am inceput sa ma interesez ce produse bune as putea sa folosesc pentru ingrijirea pielii si a corpului meu,dar care sa aiba un efect bun si vizibil asupra mea. Nu a trecut mult timp si stand la o cafea cu o prietena si spunandu-I ce ma deranjeaza si ce as dori,mi-a recomandat produse avene,pentru o ingrijire de calitate a fetei dar si a pielii corpului.Unele dintre recomandari sunt creme vichy,pe care ulterior mi le-am achizionat  pentru a le folosi. Rezultatul este unul uimitor,textura cremelor oferind pielii  elasticitatea si regenararea de care cu siguranta aveam nevoie. Recomand si produse

online
,foarte accesibile pentru persoanele care nu se pot deplasa din diferita motive pentru a-si achizitiona produsele.

S-a demonstrat recent ca batranii hipersensibili care s-au ales cu iritatii la nivelul fetei sau al pielii de pe corp si-au ameliorat starea de sanatate folosind apa termala Avene,iar in cazul formelor usoare de cancer de piele ,produsele din aceasta gama merg foarte bine la recuperare. Ele au calmat tenul obosit de utilizarea terapiilor care au ars suprafetele de piele cu probleme si au contribuit la refacerea lor in timp si la vindecare.

Galenic ophycee reprezinta si ele o solutie pentru tenul nostru. Produsele din gama aceasta ajuta la catifelarea tenului uscat si descuamat. Indiferent de varsta,femeile si-ar pastra frumusetea daca ar folosi zilnic produsele de ingrijire de la Galenic care hidrateaza,catifeleaza si reintineresc pielea tenului.

O alta recomandare pe care eu am primit-o este Vichy neovadiol.Cremele din aceasta gama au actiuni benefice multiple asupra tenului,ochilor sau buzelor. Ele exercita efectul unei operatii estetice asupra celui ce o utilizeaza regulat si corect.

Vichy neovadiol complex substitutive se adreseaza femeilor aflate la menopauza care isi apara dreptul la frumusete si are rol de imbunatatire la inceput si de restaurare,in timp,daca este folosita cu regularitate.

Astfel,datorita gamelor variate de creme si produse pentru ingrijire,femeia va ramane intotdeauna floarea cea mai frumoasa si ingrijita.

Unde am reparat injectoarele Bosch

Ma aflam intr-o calatorie in zona Moldovei si am constantat ca am o problema cu injectoarele de la masina. Nu stiam ce sa fac asa ca l-am sunat pe amicul meu din Bacau pentru a-i cere ajutorul. M-a intrebat ce marca sunt. I-am raspuns ca sunt Bosch si ca am urgent nevoie de cineva specializat care sa vada ce au mai exact. Atunci, fara sa ezite, mi-a dat numarul de telefon de la service-ul Pro Diesel Group. Am sunat si am ajuns cu masina la ei. Am constatat ca sunt cei mai in masura sa repare  injectoare Bosch si o sa va spun de ce.

Pro Diesel Group este singurul service autorizat din Moldova care face astfel de reparatii injectoare Bosch. Personalul de aici este special instruit in centrele de formare Bosch. Orice lucrare, atat la injectoare, cat si la pompele de injectie, va fi insotita de un certificat de garantie de 18 luni. Mai intai, daca sistemul de injectie este de tip common rail, verificarea va fi facuta direct pe masina. Daca nu, sistemul va trebui demontat si apoi verificat. Nu va faceti griji. Totul va fi facut cu precizie si nu exista niciun risc de a produce vreo paguba sistemului. Testarea se face pe calculator unde va fi afisat diagnosticul complet, dar si solutiile de reparare.

Ce se intamplase cu injectoarele mele? Se auzea un zgomot la ardere. Mi-au spus ca, in acest caz, consumul de carburant crescuse, pierduse din putere, gazele arse aveau o calitate rea si era cat pe ce sa se deterioreze lagarele la motor. Norocul meu a fost ca am ajuns la timp si la cei mai buni specialisti in domeniu. Oamenii au fost profesionisti, foarte amabili si rapizi in executie.

Acum masina merge foarte bine. De cand am reparat injectoarele la Pro Diesel Group nu am mai avut nicio problema. Daca sunteti din zona Moldovei sau chiar si in trecere si aveti o problema cu injectoarele, nu ezitati sa ii contactati. Va vor servi rapid si vor face un lucru de calitate de care veti fi pe deplin multumiti.

Pro Diesel Group sunt solutia ideala pentru masina dumneavoastra.

Video
Protectie Web
Romania Radio Online este protejat impotriva atacurilor de tip dos/ddos de catre HostingFuze Network folosind serviciile Voxility Romania si Cloudflare. Flower
Recomandare